Ianuarie la mare este un basm de iarnă: marea învolburată, zăpada proaspăt așternută ce acoperă plajele și faleza, soarele palid ce răsare târziu din mare, toate acestea oferă o altă viziune asupra Constanței și a stațiunii Mamaia. Cu toate acestea, evenimentele din acest sfârșit de săptămână nu se lasă intimidate de temperaturile scăzute.

Ia-ți haina groasă, încălțămintea de iarnă și ești pregătit să te bucuri de weekend!

Vineri, 19 Ianuarie

Evenimente diverse

● Activitatea fizica este esențială pentru dezvoltarea armonioasă a copiilor, iar medicii ne avertizează în privința pericolului pe care îl reprezintă sedentarismul atât pentru adulți, cât și pentru copii.

O activitate care îmbină arta cu activitatea fizică este baletul. Fetițele care practică baletul vor avea numai de câștigat de pe urma lui și îl pot începe încă de la vârsta de 3 ani. Prin balet își vor dezvolta atât abilități motrice, cât și cognitive.
Se dă startul la înscrieri!
Locatia Joy to Dance, ora 17:00.

● VERONICA ARDELIANU – Psiholog, specializat în Psihoterapie de familie și cuplu, Formator acreditat ANC, invită părinții la un curs senzorial “Interacțiunea mama cu bebe”.
Părinții au un rol esențial în a ajuta copilul să își exprime emoțiile și să recunoască stările celorlalți încă de când este bebeluș. Pentru a putea stimula dezvoltarea emoțională a copilului, părinții trebuie să cunoască manifestările emoționale de care este capabil în fiecare lună de viață.
ORA :11.00
Investiție: 35 ron/ întâlnire.

În cadrul întâlnirilor, mama află informații noi despre manifestările emoționale specifice etapei de vârsta la care se află bebelușul și exersează modalități diferite de stimulare a dezvoltării emoționale a acestuia.

● Centrul de Scafandri din Constanţa organizează, în perioada 15 – 19 ianuarie, înscrieri pentru cursul de iniţiere scafandru, planificat a se desfăşura în perioada 26 februarie – 20 aprilie, la Constanţa.

Selecţia este programată în perioada 22-26 ianuarie și va cuprinde o evaluare psihologică, probe fizice, vizită medicală şi teste de hiperbarism (barofuncţie şi toleranţă la oxigen). Grupa va fi constituită din minim 8 cursanți iar tariful estimativ este de 10.000 lei.

Cursul este autorizat de către Autoritatea Națională pentru Calificări și este adresat persoanelor care doresc să dobândească competențe specifice scafandrului autonom.
La finalul cursului, absolvenţii vor primi un certificat de absolvire cu antetul Ministerului Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice şi cel al Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, care le permite posesorilor exercitarea profesiei de scafandru în ţările Uniunii Europene.

Detalii suplimentare privind metodologia de admitere la acest curs sunt disponibile pe site-ul instituţiei www.centruldescafandri.ro în secţiunea Cursuri de scafandri – Formare profesională. Cererile de înscriere se pot trimite prin email la adresa: centruldescafandri@navy.ro sau direct la sediul instituției, din Constanța, bulevardul 1 Mai, nr. 19-21.

Persoană de contact: Cpt.cdor. Nicuşor Chiripuci
Telefon: 0241-586600/ int. 159, 180

● Scrierea creativă – ați auzit de ea prin țările occidentale sau poate chiar în mediul corporatist. La ce servește un curs de așa ceva?

Poate suna paradoxal, dar poetul Yigru Zeltil, produs al niciunui cenaclu, al niciunei școli de scriere creativă, încearcă să vă explice ce este mit și ce este realitate în această chestiune.

„Deși literatura și discursurile din jurul ei au evoluat foarte mult, continuăm să vehiculăm unele stereotipuri puerile (romancierul care bate cu sex-appeal la mașina de scris sau la laptop, poetul inspirat sau, cel puțin, beat) și prejudecăți neconforme cu realitatea.
Încă se mai discută la modul: autenticitate versus artificiu, „inspirație” versus „transpirație” (a se citi meșteșug), poezie „născută” versus „făcută”, talent ca har etc. (Indiciu: adevărul e pe undeva la mijloc.)
Ce a făcut educația din literatură? Unele cărți de valoare au ajuns niște biete „moaște” pe care elevii sunt obligați să le „disece” sterile.
Pentru că trăim într-o țară în care educația își bate joc de mai tot ce atinge, ne pare greu de crezut că ar mai putea fi convinși copiii să rămână cititori, dacă nu și scriitori, toată viața.
De aceea, cu riscul de a avea o percepție romanțată, vreau să vă prezint niște realități diferite de ale noastre, vreau să vă arăt de ce se pune atât de mare preț pe creativitate în ziua de azi, cu toate că din literatură n-au mai rămas decât niște secte – sau, cel mult, hipsteri.” (Y. Z.)
Locatia: Libraria Dorian Gray, ora 17:30.

Club

● Ansamblul Astras împreună cu Formația Colonade vă invită la o super petrecere grecească!

Muzică live, dansuri grecești și farfurii sparte pentru o atmosferă de vis!

Vineri, 19 ianuarie, ora 20:00.
Eveniment cu intrare liberă.
Pentru rezervări, sunați la 0728 018 058 (Restaurant Colonadelor).

Petreceri grecești – Simți că trăiești!

● Pe 19 ianuarie, trupa Crazy Town din America urcă pe scena Doors Club Constanța!

Crazy Town este o trupă de rap rock din SUA înființată în 1995 de Bret Mazur și Seth Binzer.
Formația capătă notorietate prin hitul „Butterfly” care a obținut locul întâi în topul American Billboard Hot 100, în martie 2001. Primul album „The Gift of Game” s-a vândut în peste 1.5 milioane de exemplare.

Vineri, 19 ianuarie, ora 21:00. Prețul unui bilet este 30 de lei.
Info și rezervări: 0763661622.

Sâmbătă, 20 Ianuarie

Teatru

● Teatrul Național de Operă și Balet “Oleg Danovski”, va invită la piesa “Nunta lui Figaro”, de W.A. Mozart.
Regia artistică
ȘTEFAN NEAGRAU

Scenografia
EUGENIA TĂRĂȘESCU JIANU

Soliști
NICOLETA ARDELEAN, MARIUS EFTIMIE, STEFAN POPOV București, LAURA EFTIMIE, LUCIA MIHALACHE, CONSTANTIN ACSINTE, MAGDA MARCU, DORU IFTENE, LIVIU INDRICĂU București, LAURENȚIU SEVERIN, SILVIA SIMIONESCU, ADRIAN BĂDILĂ

Dirijor
ADRIAN STANACHE

Preţ: 8 lei pentru copii şi elevi, pe baza carnetului de elev vizat la zi; – 15 lei pentru pensionari şi studenţi, pe baza talonului de pensie şi a carnetului de student vizat la zi; – 20 lei, 25 lei, 30 lei, 40 lei, în funcţie de locul ocupat în salǎ.

Evenimente diverse

● În această săptămână, colorăm cu microparticule de marmură italiană Sabbiarrelli pe planșe. Ca de obicei, părinții și bunicii se pot relaxa la un ceai sau o cafea, în timp ce micuții se distrează.
Materialele Sabbiarelli sunt produse de cea mai bună calitate, fabricate în Italia din faimoasa marmură de Carrara.
Prețul participării la Atelier este de 15 lei și reprezintă prețul planșei. Organizatorii vă pun la dispoziție creioanele colorate speciale!
Locatia: Libraria Dorian Gray, ora 11:00.

● “Formele întoarcerii la copilarie” (Tong Zi Gong) este o denumire folosită în China antică pentru acele exerciții de întindere a corpului care aveau ca scop refacerea esenței corporale (Jing) sau menținerea acesteia la un nivel propice deschiderii meridianelor și activării esenței vitale (Qi).

Cu alte cuvinte scopul este regenerarea, revenirea la un corp cât mai sănătos, suplu, vital, dar și la o minte cât mai deschisă, spontană, pură.

O astfel de condiție a corpului și a minții este specifică doar perioadei copilăriei, când există din plin Jing și Qi, iar modelarea de orice fel se poate face cu ușurință.

Detalii: http://www.artasia.ro/yoga-taoista-constanta/
Locatia: Artisia – Academia de Arte Asiatice Constanța, ora 12:30.

● AHA Studio & Academy vă invită la inaugurarea salonului. Va fi o sesiune foto, o tombolă cu premii, cocktailuri gratuite și multă distracție.
Locația: Strada Sarmisegetuza 30, ora 13:30.

Club

● Cuba Bar vă invită la o petrecere neobișnuită în mijlocul iernii: Hawaiian Party.
Organizatorii anunță o seară incendiară, cu muzică de vară.
Intrarea este liberă, startul se dă la 21:00.

Duminică, 21 Ianuarie

Teatru

● Teatrul Național de Operă și Balet “Oleg Danovski”, vă invită la piesa “Vaduva veselă”, de F. Lehar.
Regia artistică
CONSTANŢA CÂMPEANU

Scenografia
EUGENIA T. JIANU

Soliști
STELA SÎRBU, CONSTANTIN ACSINTE, SMARANDA DRĂGHICI, DORU IFTENE, MIHAI IRIMIA Brașov, MARIUS EFTIMIE, IULIAN BRATU, ADRIAN BĂDILĂ, DAIANA GAVRILESCU, LAURENȚIU SEVERIN, ANDREI BĂICAN, IONELA DUMA

Maestru cor
ADRIAN STANACHE

Preţ: 8 lei pentru copii şi elevi, pe baza carnetului de elev vizat la zi; – 15 lei pentru pensionari şi studenţi, pe baza talonului de pensie şi a carnetului de student vizat la zi; – 20 lei, 25 lei, 30 lei, 40 lei, în funcţie de locul ocupat în salǎ.

 

Evenimente diverse

● Duminică 21 ianuarie vă invităm la Pictor să deprindeți o tehnică perfectă pentru relaxare, dar și pentru înfrumusețarea casei: tehnica decoupage-ului.

Veți descoperi pașii de bază, de pregătire a suprafeței, de aplicare a șervețetului, precum și tehnica de crăpare în 2 pași.

Taxa de participare: 60 lei (include toate materialele utilizate, inclusiv cutia din lemn pe care vom lucra).

Pentru o mai bună desfășurare a atelierului vă rugăm să vă înscrieți prin mesaj sau la tel. 0241 546 407.

● Toți prichindeii își dau întâlnire în fiecare duminică la VIVO! Constanța! 🙂

Piese de teatru, numere de magie, ateliere de creație și alte mici bucurii realizate doar pentru ei.
Vă așteptăm în fiecare duminică în intervalul orar 16:00 – 19:00, în zona restaurantelor, lângă scenă.
Accesul tuturor este GRATUIT.

 

Club

● Club Doors vă invită la spectacolul Mircea Rusu Band. Acesta este un grup alcătuit din instrumentiști consacrați și cunoscuți în lumea muzicală autohtonă, care s-au strâns în jurul cantautorului, compozitorului și poetului Mircea Rusu. În această componență sunt prezenți: Ștefan Orfescu – chitară, voce, Teo Boar – chitară, voce și Vlady Cnejevici – claviaturi, voce.

Repertoriul grupului cuprinde piese cunoscute și foarte populare cum ar fi: „Hai, băieți, să bem o bere”, „Omu’ bun și pomu’ copt”, „Verde-nrourat”, „Iarba verde de acasă”, „Câmpuri aurii”, precum și o mulțime de cântece noi, în primă audiție, toate având potențialul șlagărelor mai sus amintite, menite să improspăteze peisajul muzical românesc, având aceeași acuratețe și calitate a textelor și mesajelor cuprinse în ele.

Întreg repertoriul acestui concert beneficiază de orchestrații la zi, conferindu-i astfel o actualitate muzicală și asigurand o diversitate în unitatea stilistică nconfundabilă, accesibilă tuturor vârstelor și categoriilor socio-profesionale.

Prețul unui bilet este 35 de lei. Info și rezervări: 0763661622.

0
Ne-ar plăcea gândurile voastre, vă rugăm să comentați.x