Se anunță un weekend frumos la mare, nu doar datorită vremii, ci și datorită evenimentelor: concerte Iris, E.M.I.L și Scarlet Aura, seri de jazz, brunch în care vedeta zilei este sturionul, stand-up comedy cu finaliștii I-Umor, meci de basket și workshopuri interesante. Așadar, luna Februarie aduce evenimente pe care ar fi păcat să le ratezi.

Vineri, 2 Februarie

Teatru

● Teatrul de Stat din Constanţa (TSC) aduce vineri, 2 februarie, pe scenă, „Nişte năroji”, o dramatizare după poemele din ciclul „La Lilieci”, de Marin Sorescu.
Spectacolul „La Lilieci” suprinde cu veselie şi umor crâmpeie din viaţa satului oltenesc Bulzeşti în care se întâmplă minuni. Spectacolul ilustrează cu har înţelepciunea seculară a unor tradiţii adânc înrădăcinate în rutina satelor. Se conturează o serie de personaje, înzestrate cu un caracter puternic dar şi cu smerenie şi cuviinţă în faţa divinităţii.
„Fericirea, Învierea,timpul, moartea, sinuciderea, ceilalți, credința, dragostea, speranța, teme mari ale reflecției filozofice, devin prin modalitatea de alipire și mixare a lui Sorescu nu subiecte de reflecție concentrată, ci realităti palpabile mai mult sau mai puțin inteligibile. Cred că singura lui libertate În fața acestei ordini de lucruri este umorul. La Sorescu totul plutește, el pune semne la fiecare pas, să știi unde să te oprești, În caz de ceva. Să nu tot mergi Înainte. Să nu te rătăcesti.”-Iulian Enache.
ACTORI:
Marian Adochitei, Dan Cojocaru, Liliana Cazan, Turchian Nasurla, Paula Prodan, Georgiana Rusu, Alina Mantu, Remus Archip, Andrei Cantaragiu, Theodor Marcu, Cosmin Mihale, Lana Moscaliuc, Mirela Pană, Dana Trifan Enache, Luiza Martinescu.
REGIA ARTISTICĂ: Iulian Enache
SCENOGRAFIE: Sanda Mitache
MUZICA: Adrian Mihai
Durata spectacolului : 1h și 45- fără pauză.
Spectacolul începe la ora 19:00, biletele sunt disponibile la casa de bilete a teatrului sau http://www.teatruldestatconstanta.ro/contact.

 

Evenimente diverse

● Pregătește-te pentru viitor, pregătește-te pentru VR!
Speakerul Laur Cliante este arheolog și a implementat proiecte de reconstrucție în VR și AR a cetății antice Tomis și nu numai.
Laur va aduce participanților ocazia de a „face o plimbare în Tomis”.
Locurile sunt limitate. Te poți înscrie aici: http://bit.ly/2DwzSJL

 

● Revine în forță o metodă de prevenire și vindecare milenară, care aparține medicinei naturiste, mai precis apifitoterapiei, prin faptul că utilizează esențe naturale, dar care au puterea terapeutică a unor medicamente de sinteză (însă fără efectele negative adverse ale acestora).
Se numește AROMOTERAPIA, adică utilizarea uleiurilor esențiale (sau volatile) în scopuri terapeutice, pentru echilibrare fizică, psihică, emoțională; uleiuri care sunt de fapt niște produse aromatice, distilate din plante (rădăcini, frunze, tulpini, flori, semințe, rășini, muguri, boboci, ace, ramuri).
Aceste molecule volatile secretate de plante conțin substanța activă, dar au și o încărcătură energetică pozitivă; de notat că proprietățile acestor uleiuri esențiale au fost confirmate de studii farmacologice și clinice efectuate la nivel mondial.
Ele au o istorie îndelungată de utilizare în domeniul sănătății (fizice, psihice, emoționale) și frumuseții.
Astăzi, popularitatea lor este în creștere mai rapid decât oricând. De ce? Pentru că ne-am dat seamă că avem nevoie de produse naturale, cu acțiune rapidă și puternică, care pot fi utilizate pe cale internă, prin inhalare sau prin aplicare directă pe piele – acestea sunt ULEIURILE ESENȚIALE.
Sunteți așteptați cu drag, la o întâlnire ‘aromata’, să testați uleiurile esențiale doTERRA, în data de 02 februarie 2018, la sediul ‘Pofta de Verde’.
Organizatori:
Cornel Gabriel Pasăre
Iulian Alexandrov
Înscrieri la telefon: 0736 676006.

● Yigru Zeltil vă invită la o nouă seară de jazz, de data aceasta cu un playlist de cool jazz și bebop, hard bop ș.a.m.d., o selecție de piese care au rămas legendare, dar și de bijuterii pentru cunoscători. Totul potrivit pentru o lectură și un ceai.
Unde? La Librăria Dorian Gray, la ora 18:00.

Club

● El Comandante este aici, cu inima la voi, cu muzică bună și creativitate efervescentă, cu tonus și spirit marca El Comandante Constanța.
Au o adresă nouă, dar, mai important, au vechea dorință intensă de a împlini bucuria sufletelor și minților pasionate de viață în eterna sărbătoare a muzicii bune!
Vineri, 2 februarie, de la ora 22.00, vă invităm la Grand Reopening în str. Al. Pușkin nr 36 (fost Bourbon House), pentru că împreună să redeschidem calea, să readucem spiritul, să sărbătorim viața!

 

● Este timpul pentru o nouă seară nebună marca Fratelli. De data aceasta, organizatorii vă propun seara “Girls versus Boys”. Pentru rezervări puteți suna la numărul: 0725.510.000.

Sâmbătă, 3 Februarie

Teatru

Teatrul Național de Operă și Balet Oleg Danovski vă invită la piesa “Don Giovanni”, de Wolfgang Amadeus Mozart. Don Giovanni este o operă a cărei muzică a fost compusă de Wolfgang Amadeus Mozart pe un libret scris în limba italiană de Lorenzo da Ponte.
Premiera absolută a operei a avut loc la Praga, la „Ständetheater”, la data de 29 octombrie 1787, sub conducerea muzicală a compozitorului.
Regia artistică
BEATRICE RANCEA

Scenografia
CONSTANTIN CIUBOTARIU

Costume
DOINA LEVINTZA

Soliști
MARIUS EFTIMIE, AKIKO HAYAKAWA, ELENA ROTARI, OREST PÎSLARIU, DORU IFTENE, LAURA EFTIMIE, BOGDAN OCHEȘEL debut, CONSTANTIN ACSINTE

Dirijor
KOICHI INOUE Japonia

Maestru cor
ADRIAN STANACHE

Preţ: 8 lei pentru copii şi elevi, pe baza carnetului de elev vizat la zi; – 15 lei pentru pensionari şi studenţi, pe baza talonului de pensie şi a carnetului de student vizat la zi; – 20 lei, 25 lei, 30 lei, 40 lei, în funcţie de locul ocupat în salǎ.

Programul agenției de bilete TNOB Oleg Danovski Constanța
LUNI – VINERI
11:00 – 17:00 în zilele fără spectacole
11:00 – 17:00, 17:45 – 18:30 în zilele cu spectacol

Evenimente diverse

● Lash Masters Conference este cel mai mare eveniment de acest gen care a avut loc vreodată în România. Formatul conferinței este asemeni unui masterclass în cadrul căruia faimoșii noștri invitații vor prezenta diferite subiecte:
Ana Milovanovic Aldoiu-Totul despre adezivi
Frankie Widdows-Cum să creem evantaiele perfecte de fiecare dată
Inesa Svetkina-Celebrity Lashes-Kardashian Style + Live Demo
Martina Kallos-Time Management
Marta Wiatr-Cum să ne mărim numărul de cliente
Miranda Tarpey-Măsurile de siguranță la aplicarea extensiilor de volume și megavolume + calculatorul volumetric
Katja Kapun-Tehnică “Capping” Pentru Extensiile De Mega Volume
Francesca Nappi-Totul despre stiluri
Marina Larskaya-Cum să utilizăm la maximum instagram
Loreta Jasilionyte-Business Planning-Cum să ne dezvoltăm afacerea
Deoarce este primul eveniment cu asemenea amploare din România organizatorii vă anunță că datorită cadourilor oferite de către generoșii sponsori, fiecare participant va pleca acasă produse în valoare de peste 300 de euro.
În prețul biletului mai sunt incluse:
-prezența gratuită la “Lash Art Competition”
-diplomă de participare
-medalia de participant
-coffee break
-lunch buffet
-prezența la FAIRWELL Cocktail Party în cadrul căreia va avea loc ceremonia de acordare a diplomelor, tombolă Glamcor și se vor anunța câstigatorii competiției “ONLINE LASH ART COMPETITION”
-pungă cu cadouri by AMA Lashes (Cleanser Double Bubble by AMA, Pensetă Curbură L by AMA).
Biletele se găsesc aici:
www.lashmastersconference.com

 Dr. Gabriel SERAC, medic primar chirurgie generală, specializat în chirurgie bariatrică, va susține un interviu LIVE de câteva minute despre tratamentul corect al obezității.

Interviul va avea loc >>> sâmbătă 03 Februarie 2018, ora 9.45, în cadrul Ovidius Clinical Hospital.

Dr. Serac va aborda subiectul chirurgiei bariatrice și va recomanda pacienților soluții pentru tratarea obezității, o afecțiune tot mai des întâlnită în rândul populației.

Medicul specialist va dezbate tema obezității pe larg în cadrul ‘Cursului pentru Tratarea Obezității’, ce se va defășura în cadrul OCH în aceeași zi – 03 februarie, la ora 10.00.
Pentru mai multe detalii, vizitați: www.Ovidius-CH.ro.

● ProDance împreună cu Kizz DC București dau startul cursurilor de Kizomba și în Constanța !
Primul curs va avea loc în data de 3 Februarie ora 18:00, participarea fiind GRATUITĂ !

● Pe 3 Februarie, începînd cu orele 20.00, vă invităm să vă bucurați sufletul și să vă reconectați la cele mai frumoase momente. Tonurile de Jazz vă vor ajuta să o faceți cu usurintă, iar atmosferă creată, de asemenea.
Aida Tavitian, o voce unică, un spirit cald și frumos, ne va asigura un moment artistic deosebit, la care puteți participa prin rezervare la:
0742388388
0241485871

Club

● Sâmbătă, o luam iarași de la capăt cu distracția!
În Cuba Bar sigur va veți crea noi amintiri de neuitat!

Intrarea este liberă!
Petrecerea începe la ora 21!
Rezervă-ți masa la: 0732113181

• Pe 3 februarie, la ora 20:00, constăntenii au prilejul să se reintalnească cu trupa E.M.I.L.!
Be rock, be at Doors Club at 8 o’clock!
Prețul unui bilet este 30 de lei. Info și rezervări la telefon: 0763661622.
Formația E.M.I.L. a luat fiintă în martie 2000 și adoptă stilul punk-rock (second wave), foarte popular în Statele Unite – California în special, cu influențe din aceeași zonă: ska, raggae, dub, upsteady. Apariția trupei reprezintă o reacție firească la scena rock a anilor `98-`00.
În vara anului 2000, trupa are mai multe apariții pe posturile de televiziune Prima, Protv, TVR, MCM și Atomic, iar pe 8 decembrie 2000 are loc și debutul live al grupului.
E.M.I.L. susține numeroase concerte în tară, dar și în străinătate. În 2007 deschid concertul trupei britanice Toy Dolls, în cadrul festivalului Stufstock Greenfest și tot în același ani urcă pe scenă în deschiderea concertului legendarei trupe americane de punk-rock NOFX, ce are loc la București, în cadrul turneului mondial „Wolves in wolves clothing”.

Scarlet Aura vă invită în Constanța la Rock Halle pe 3 Februarie 2018, pentru un show cu totul special, care marchează lansarea noului single „The Beast Within Me” și a albumului „Memories” din cadrul turneului European „The Beast Within Me 2018”!
De-a lungul anilor trupa Scarlet Aura a adus în show-urile live, pe lângă creațiile muzicale proprii, câteva piese preluate după unii din cei mai mari compozitori și trupe, ce au intrat în conștiința publicului prin mesaj și melodicitate. Astfel, într-o manieră firească, a luat naștere albumul „Memories”.

Duminică, 4 Februarie

Teatru

● Teatrul Național de Operă și Balet “Oleg Danovski”, vă invită la piesa “Liliacul”, de J. Strauss, la ora 18:30.
Regia
OGNIAN DRAGANOV

Scenografia
CĂTĂLIN I. ARBORE

Soliști
DORU IFTENE, CRISTINA RADU Brașov, LAURA EFTIMIE, LAURENȚIU SEVERIN, LUCIA MIHALACHE, LIVIU IFTENE Brașov, IULIAN BRATU, MARIUS EFTIMIE, GABRIELA DOBRE, CONSTANTIN ACSINTE, ROBERT SAFTA

Dirijor
GHEORGHE STANCIU

Maestru cor
ADRIAN STANACHE

Preţ: 8 lei pentru copii şi elevi, pe baza carnetului de elev vizat la zi; – 15 lei pentru pensionari şi studenţi, pe baza talonului de pensie şi a carnetului de student vizat la zi; – 20 lei, 25 lei, 30 lei, 40 lei, în funcţie de locul ocupat în salǎ.

Programul agenției de bilete TNOB Oleg Danovski Constanta
LUNI – VINERI
11:00 – 17:00 în zilele fără spectacole
11:00 – 17:00, 17:45 – 18:30 în zilele cu spectacole

SÂMBĂTĂ – DUMINICĂ
17:45 – 18:30 în zilele cu spectacole
ÎNCHIS în zilele fără spectacole

Rezervări la 0241 481-460 sau 0723 882 987, doar în timpul programului. MARȚI rezervările telefonice se pot face doar la 0241 481-460.

 

Evenimente diverse

● Știm că v-a fost dor… dor de BRUNCH!
Vi s-au pregătit o mulțime de surprize și vă spunem doar atât: Duminica aceasta, STURIONUL va fi vedetă!
Pentru rezervări: 0753099099

ANTREU
Sandwich club cu piept de pui, sos ranch, salată eisberg și prosciutto
Clătite cu somon fume, cremă fină de brânză și dulceață de ceapă
Quiche cu hribi și trufe și ceapă verde
Bruschețe cu salsa de roșii deshidratate, busuioc și usturoi
Roscher de brânză măturată, cu miez de struguri și arahide
Miniburger de vită marinată cu cheddar și castraveți acri

SALATE
Salată Waldorf cu măr, țelină, nuci, struguri și iaurt
Salată vegana cu avocado, mix de semințe, rodie, pesto busuioc
Salată Caesar cu parmesan, pui, salată eisberg și dressing de anșoa
Hummus cu pastă de susan, lămâie și uei de măsline
Supă de roșii coapte cu pesto de busuioc

FEL PRINCIPAL
Midii a la Provencale
Piept de curcan marinat cu salvie și ursturoi
Coaste de porc marinate in fum lichid, glazurate cu muștar și miere
Sturion la cuptor cu ierburi

GARNITURI
Cartofi wedges
Legume la grătar
Ciuperci sote

SOSURI
Mujdei natur
Sos ranch
Sos de lime

DESERT
Crepes suzette
Tort de ciocolată cu cremă de brânză și cireșe
Cheesecake caramel
Tartă citron merengue

SPECIAL GUEST: SAXO CARAIANI
Preț: 79 lei/ persoană.
*Prețul meniului nu include băuturile.
** Copii până în 12 ani beneficiază de 50% reducere.

 

● Finaliștii iUmor, Adi Bobo și Doru iVanov vă așteaptă Duminică, 04 Februarie, începând cu 18:30 sau 21:00 la un show memorabil și multă bună dispoziție.

Rezervari si informatii: 0727 722 464.

 

● Pentru BC Athletic continuă meciurile tari pe teren propriu. În a treia etapă din Fază Semifinală a Ligii1 de Baschet Masculin primim vizită celor de la Colegiul Național „Aurel Vlaicu” din București într-un meci în care echipă din capitală își joacă punctele pentru obiectivul la Turneul Final iar BC Athletic orgoliul din meciul precedent din faza grupelor atunci când CNAV a revenit după un avans la pauza mare de 25 de puncte pentru Athletic și a plecat cu victorie de la Constanța! Meci tare în weekend la Sala Sporturilor unde BC Athletic vă răspunde apelului… cu taxă inversă! Gladiatorii și Vulturii se reîntâlnesc în arena de la malul mării!

 

Club

● IRIS, Naționala de Rock a României (Cristi, Valter, Boro, Mihai) revine în Doors Club pe 4 februarie!

Preț bilet: 60 lei
Open doors: 19:30
Info și rezervări: 0763661622