Nelipsit din pozele de vacanta ale turistilor si din vederile care amintesc de litoral, CAZINOUL din Constanta este fara discutie emblema orasului. O cladire impunatoare care emana inca aerul perioadei sale de glorie, Cazinoul „vegheaza” tarmul Marii Negre de peste 130 de ani.
Incepturile Cazinoului se leaga de trecerea Dobrogei sub administratie romaneasca, fiind prima cladire ridicata la malul marii dupa incheierea dominatiei otomane. Mai precis, piatra de temelie a Cazinoului a fost pusa in anul 1880. La acea vreme asezamantul era amplasat langa Farul Genovez si era construit pe structura de lemn, iar la exterior era captusit cu scandura. In interior erau amenajate o sala de dans, doua sali de jocuri si doua sali de lectura, unde vizitatorii puteau citi presa locala, nationala si internationala.
Terasa Cazinoului, amenajata pe malul marii, era locul preferat de intalnire al marinarilor din lumea intreaga, a turistilor si a elitei vremii. In fiecare vara, pe terasa erau organizate seri dansante si concerte sustinute de celebritati ale epocii, aduse la malul marii pe cheltuiala administratiei locale.
Incepturile Cazinoului se leaga de trecerea Dobrogei sub administratie romaneasca, fiind prima cladire ridicata la malul marii dupa incheierea dominatiei otomane. Mai precis, piatra de temelie a Cazinoului a fost pusa in anul 1880. La acea vreme asezamantul era amplasat langa Farul Genovez si era construit pe structura de lemn, iar la exterior era captusit cu scandura. In interior erau amenajate o sala de dans, doua sali de jocuri si doua sali de lectura, unde vizitatorii puteau citi presa locala, nationala si internationala.
Terasa Cazinoului, amenajata pe malul marii, era locul preferat de intalnire al marinarilor din lumea intreaga, a turistilor si a elitei vremii. In fiecare vara, pe terasa erau organizate seri dansante si concerte sustinute de celebritati ale epocii, aduse la malul marii pe cheltuiala administratiei locale.
In anul 1891 Cazinoul descris mai sus este distrus aproape complet in urma unei furtuni, iar Primaria comunala decide construirea unuia nou. In anul 1893 noul Cazino este dat in folosinta. Asezamantul era amplasata aproximativ pe locul actualului Cazino si era construit pe structura de lemn, la fel ca precedentul. In interiorul cladirii erau amenajate mai multe camere si o sala de dans, iar la exterior se continua cu o terasa.
Relatand impresii despre Cazinoul sfarsitului de secol XIX, scriitorul Petre Vulcan povesteste: „Indata la inceput ne atrage pavilionul de petrecere, ale carui picioare se ridica din valuri, cata vreme veranda e impinsa deasupra marii. Inlauntru canta muzica si parechi vesele danseaza bostonul; din afara lampioane atarnate spre mare fac o lumina feerica, sub care dame si domni converseaza intim, desfatandu-se in marea dinaintea lor, ca-n o mie si una de nopti.”
In anul 1903, edilii locali decid ca este momentul ca orasul Constanta sa aiba un cazino modern, asemanator celor care „insufleteau” riviera franceza. Sarcina intocmirii proiectului ii revine lui Daniel Renard, un arhitect roman de origine franceza care locuia in Constanta. Acesta avea sa conceapa o cladire in stil Art Nouveau, devenind promotorul acestui curent in Romania.
Proiectul noului Cazino a fost aprobat imediat de catre liberarii aflati la putere, insa a fost contestat de o parte din opinia publica si de partidele politice din opozitie, starnind in cele din urma controverse puternice. Odata cu venirea la putere a conservatorilor, proiectul lui Renard a fost inlocuit cu cel al unui al arhitect roman. Ca un joc al soartei, liberalii revin la putere in anul 1907 si ii reincredinteaza proiectul lui Daniel Renard. Lucrarile incepute in 1907 sunt finalizate in 1910 cu un cost total de 1.300.000 de lei.
Cladirea atrage atat admiratie, cat si critici. Spre exemplu, citand din jurnalul de calatorie al unui diplomat francez, aflam ca: „un lucru este deceptionant in aceste locuri primitoare: albul cazino, pretentios complicat, al celui mai ingrozitor stil 1900, care incarca tarmul marii”. Cazinoul nu scapa nici de criticile presei locale, fiind caracterizat ca o „matahala impopotonata cu tot felul de zorzoane” de jurnalistii ziarului Conservatorul Constantei, in timp ce ziaristii „Observatorului”, publicatie liberala, il acuza pe primalul orasului ca nu a incercat sa „zadarniceasca si sa impiedice monstruozitatea”. Foarte multi dintre contestatari erau contrariati de arhitectura asimetrica a cladirii si irepetabilitatea elementelor de constructie, trasaturi inovatoare care faceau nota discordanta in raport cu neoclasicismul romanesc.
Relatand impresii despre Cazinoul sfarsitului de secol XIX, scriitorul Petre Vulcan povesteste: „Indata la inceput ne atrage pavilionul de petrecere, ale carui picioare se ridica din valuri, cata vreme veranda e impinsa deasupra marii. Inlauntru canta muzica si parechi vesele danseaza bostonul; din afara lampioane atarnate spre mare fac o lumina feerica, sub care dame si domni converseaza intim, desfatandu-se in marea dinaintea lor, ca-n o mie si una de nopti.”
In anul 1903, edilii locali decid ca este momentul ca orasul Constanta sa aiba un cazino modern, asemanator celor care „insufleteau” riviera franceza. Sarcina intocmirii proiectului ii revine lui Daniel Renard, un arhitect roman de origine franceza care locuia in Constanta. Acesta avea sa conceapa o cladire in stil Art Nouveau, devenind promotorul acestui curent in Romania.
Proiectul noului Cazino a fost aprobat imediat de catre liberarii aflati la putere, insa a fost contestat de o parte din opinia publica si de partidele politice din opozitie, starnind in cele din urma controverse puternice. Odata cu venirea la putere a conservatorilor, proiectul lui Renard a fost inlocuit cu cel al unui al arhitect roman. Ca un joc al soartei, liberalii revin la putere in anul 1907 si ii reincredinteaza proiectul lui Daniel Renard. Lucrarile incepute in 1907 sunt finalizate in 1910 cu un cost total de 1.300.000 de lei.
Cladirea atrage atat admiratie, cat si critici. Spre exemplu, citand din jurnalul de calatorie al unui diplomat francez, aflam ca: „un lucru este deceptionant in aceste locuri primitoare: albul cazino, pretentios complicat, al celui mai ingrozitor stil 1900, care incarca tarmul marii”. Cazinoul nu scapa nici de criticile presei locale, fiind caracterizat ca o „matahala impopotonata cu tot felul de zorzoane” de jurnalistii ziarului Conservatorul Constantei, in timp ce ziaristii „Observatorului”, publicatie liberala, il acuza pe primalul orasului ca nu a incercat sa „zadarniceasca si sa impiedice monstruozitatea”. Foarte multi dintre contestatari erau contrariati de arhitectura asimetrica a cladirii si irepetabilitatea elementelor de constructie, trasaturi inovatoare care faceau nota discordanta in raport cu neoclasicismul romanesc.
In ciuda criticilor, Cazinoul este inagurat cu mult fast pe 15 august 1910 in prezenta principelui Ferdinand. Luand in considerare costurile mari de intretinere a cladirii, la 15 martie 1911 oficialii locali autorizeaza jocurile de noroc, iar Cazinoul este dotat cu 2 mese de biliard si 7 mese pentru jocurile de carti.
La putin timp de la inaugurare, Cazinoul de la malul marii devine unul dintre cele mai cunoscute stabilimente de acest gen din Europa. In interior, era un loc luxos, cu pereti frumos decorati, candelabre sofisticate, covoare scumpe si mobilier din esente alese. Accesul in aceasta lume exclusivista le era permis doar persoanelor cu dare de mana si tinuta distinsa. Luxul Cazinoului si mirajul jocurilor de noroc atrageau oameni bogati din toate colturile lumii, veniti incognitor pe meleaguri romanesti. In salile Cazinoului se traia intens, iar drame se consumau adesea! Nu putini au fost cei care, ruinati la masa de joc, si-au gasit sfarsitul aruncandu-se in valurile marii sau punandu-si capat zilelor intr-o camera de hotel.
In timpul Primului Razboi Mondial, Cazinoul din Constanta a functionat ca spital, insa a revenit la destinatia sa initiala in perioada interbelica. La inceputul anilor ’80, Cazinoul a „suferit” ultima renovare, moment in care i-au fost adaugate noi decoratiuni si vitralii.
In prezent, cladirea Cazinoului „strajuieste” malul marii, asteptand sa-si recapete stralucirea de odinioara. El nu mai poate fi vizitat deorece o astfel de incursiune ar necesita o atentie sporita, avand in vedere starea actuala a edificiului. Chiar daca ponosit de trecerea timpului si cazut in nepasarea autoritatilor locale, interiorul Cazinoului adaposteste inca marturii ale luxului de inceput de secol XX.
La putin timp de la inaugurare, Cazinoul de la malul marii devine unul dintre cele mai cunoscute stabilimente de acest gen din Europa. In interior, era un loc luxos, cu pereti frumos decorati, candelabre sofisticate, covoare scumpe si mobilier din esente alese. Accesul in aceasta lume exclusivista le era permis doar persoanelor cu dare de mana si tinuta distinsa. Luxul Cazinoului si mirajul jocurilor de noroc atrageau oameni bogati din toate colturile lumii, veniti incognitor pe meleaguri romanesti. In salile Cazinoului se traia intens, iar drame se consumau adesea! Nu putini au fost cei care, ruinati la masa de joc, si-au gasit sfarsitul aruncandu-se in valurile marii sau punandu-si capat zilelor intr-o camera de hotel.
In timpul Primului Razboi Mondial, Cazinoul din Constanta a functionat ca spital, insa a revenit la destinatia sa initiala in perioada interbelica. La inceputul anilor ’80, Cazinoul a „suferit” ultima renovare, moment in care i-au fost adaugate noi decoratiuni si vitralii.
In prezent, cladirea Cazinoului „strajuieste” malul marii, asteptand sa-si recapete stralucirea de odinioara. El nu mai poate fi vizitat deorece o astfel de incursiune ar necesita o atentie sporita, avand in vedere starea actuala a edificiului. Chiar daca ponosit de trecerea timpului si cazut in nepasarea autoritatilor locale, interiorul Cazinoului adaposteste inca marturii ale luxului de inceput de secol XX.